O mamă, pusă la zid după ce i-a făcut fiicei de 8 ani această fotografie, în prima zi de școală din clasa a IV-a

O mamă, pusă la zid după ce i-a făcut fiicei de 8 ani această fotografie, în prima zi de școală din clasa a IV-a
Sursă Foto - Reddit
Publicat: 29/08/2022, 16:03

O mamă a fost sancționată în mediul online pentru că a editat în photoshop fotografia fiicei sale. Femeia a încercat să îi schimbe formele corpului într-o poza în care se aflau și ceilalți doi frați ai fetiței. Prima zi de școală s-a dovedit a fi un eșec pentru părintele elevei. Mama fetei a fost criticată dur de către internauți.

Prima zi de școală este o zi importantă chiar și pentru părinți. Este ziua în care copiii sunt entuziasmați, iar părinții mândri.

Este și cazul unei mame care era atât de asaltată de emoțiile începerii noului an școlar, încât și-a fotografiat fetița, apoi i-a editat corpul în photoshop.

Poza a fost distribuită imediat pe internet, astfel încât, „Reddit”, a preluat fotografia și au criticat-o foarte tare pe mama școlăriței.

Femeia a  fost subiectul zilei și a fost asaltată de critici. Internauții au numit gestul femeii ca fiind „un eșec extraordinar al photoshop-ului”.

În descrierea pozei, în care se aflau și ceilalți doi copii ai acesteia, scria: „Prima zi de clasa a 1-a, a 4-a și a 6-a! Cum?!”.

Sursă Foto – Reddit

 „Această femeie face photoshop-uri constant pe corpul fiicei sale pentru a arăta așa. Ea are opt ani.”, se arată în fotografia de pe grupul Reddit.

În poza făcută de mama sa, fetița pare că are un braț ondulat, ceea ce înseamnă că fotografia a fost modificată foarte mult.

Mămica, criticată până la sânge

Potrivit persoanelor care o cunosc pe femeie, mulți dintre prietenii mamei de pe Facebook au sunat-o pentru că editează în mod regulat fotografiile pe care le postează, dar ea neagă mereu că ar fi făcut-o.

Se pare că ea „neagă categoric” că a retuşat ceva în poza din prima zi de școală, susținând că „pur şi simplu aşa arată”. De asemenea, oamenii au lăsat numeroase comentarii la postarea femeii, doar că aceasta le-a șters.

„Un bilet dus către o tulburare de alimentație”,

Înainte ca postarea să fie blocată, a strâns peste 2.000 de comentarii de la persoanele care au văzut imaginea.

„La naiba… E înfiorător”, a scris unul. „De asemenea, brațul ei stâng pare prea ondulat și nu-l pot ignora. Doamne”, a mai scris un altul.

„Biata fată va suferi traume grave în copilărie și va avea probleme mentale cand va fi adult.”, a mai scris un internaut, potrivit NYpost.com.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
Ce meserie practică fosta iubită a lui Vlad Pascu. Se dezbracă pentru bani
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×